1. Am sa pun serviciile secrete s-o gaseasca pe Elodia. Imediat dupa aceea il fac disparut pe Dan Diaconescu si o pun pe Elodia sa-l caute cativa ani…
2. Voi republica poeziile dedicate de Vadim Tudor tovarasei Elena Ceausescu. “Şi-alăturea de dânsul, tovarăş şi soţie/ se află-n cinstea ţării un chip frumos şi blând,/ea azi întruchipează nobleţea pururi vie/ a marilor românce născute pe pământ.” Va implor, cautati pe net o poza cu Elena Ceausescu si apoi recititi versul asta cu „chip frumos si bland”. Are asta niste gusturi ciudate la femei… Ar fi in stare sa-i placa si de Cristina Spatar!
3. Voi schimba imnul national. In loc de marsul asta funebru „Desteapta-te romane!” as pune O-Zone „Dragostea din tei” fiindca e de 1 miliard de ori cunoscuta in lume decat imnul actual. Imaginati-va o vizita la nivel inalt. Presedintele Obama il primeste la Casa Alba pe omologul sau roman, Escu. „All rise! The national anthum of Romania!” MAIA HIIIII MAI IA HAAAAAA MAIAHAHAAAAAA!!!!
4. L-as lua pe Gadea consilier la Cotroceni si l-as pune pe Basescu la Sinteza zilei. Langa Stan si Ciutacu. (JURATI-VA CA N-ATI VREA SA VEDETI ASTA!!!)
5. As muta Parlamentul in Cotroceni si m-as duce sa locuiesc eu in casa Poporului. As face 2 ore din sufragerie in dormitor dar cel putin o sa fie mai tare decat Casa Alba.
6. M-as duce PERSONAL acasa la Florin Salam, Guta si Adi Minune ca sa ma uit pe actele lor…
7. As face casting national pentru postul de Prima Doamna. Un fel de „Fermier caut nevasta” dar la nivel inalt.
8. As rezolva problema traficului. Proiectul Autostrada suspendata e o tampenie! Propun „Autostrada infundata”! Imi suna mai neaos, mai posibil, plauzibil.
9. Voi discuta cu Silvio Berlusconi si cu Regele Juan Carlos ca toti tiganii nomazi care cersesc, murdaresc, jefuiesc, violeaza sau omoara, sa nu mai fie expulzati inapoi in Romania ci direct acasa la Madonna.
luni, 16 noiembrie 2009
Cronica unei ţări ratate
„Ţara mea are....
...câmpii mănoase,/ Dealuri înalte cu mândre flori,/ Izvoare limpezi şi răcoroase,/ Un cer albastru fără de nori.”
La peste şapte decenii de la celebrul an-reper 1938, dincolo de elucubraţiile „epocii de împliniri măreţe”, România se încăpăţânează să rămână aceeaşi promisiune neconfirmată, în condiţiile în care şi după Geneză, şi după aderarea la UE ni s-a mai şi pus în traistă...
România este o ţară frumoasă. Cu mare, cu munte, cu deal. Cu deltă, cu istorie, cu pământ fertil, cu izvoare, cu o climă temperată şi cu un uriaş potenţial energetic, bazat pe resurse regenerabile. „Sunt condiţii pe care ni le-a dat Dumnezeu”, spunea un „escu” al zilelor noastre. Pe lângă astea, românii mai au şi multe zicale. Una dintre ele sună aşa: „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă”. România are cu ce, dar nu are cu cine. Potenţialul ţării noastre este unul uriaş, fie că vorbim de agricultură (locul 2 în Europa la potenţial agricol, după Franţa, potenţial care are putea alimenta 80 de milioane de persoane), fie de turism (la acest capitol dureros nu există comparaţie între România şi altă ţară civilizată – sau nu –, povestea e simplă şi o ştim cu toţii: alţii fac turism din piatră seacă, iar noi ne batem joc) sau energie (ţara noastră are cel mai ridicat potenţial din sud-estul Europei în domeniul energiei vântului; cei care ar putea să valorifice această resursă probabil îşi scuipă în sân şi nu fac nimic tocmai pentru ca să nu ajungem, Doamne Fereşte!, ca Danemarca, care produce prea multă energie electrică folosind turbinele eoliene şi are atâta surplus încât trebuie să dea şi altora).
Mai noi, avem brand de ţară: „The Land Of Choice”. Pentru această promovare s-au realizat 2 clipuri avându-i ca protagonişti pe Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci şi Ilie Năstase, difuzate pe Eurosport şi CNN. Primul dintre ele prezintă România ca pe o ţară a tuturor posibilităţilor, unde femeile se căsătoresc legal cu 4 bărbaţi odată, oamenii călăresc zebre prin Bucureşti, iar peştii cresc în copaci,
.
Al doilea:
.OK, poate că va atrage străini, poate că ţara o să ne fie invadată de turişti, iar Hagi, Nadia şi Năstase nu o să ajungă în Iad fiindcă au minţit rău de tot. Ce te faci când mexicanii, olandezii, englezii sau suedezii care vor da cu ochii de peisajul decadent din Gara de Nord? Sau cu deşeurile din Deltă? Sau cu gunoiul de la Techirghiol, cu urşii jigăriţi din Braşov sau cu termopanele din Vama Veche? Când ajungi în Bucureşti, şi generic, în România, fie că dai prima oară de aeroportul Băneasa, de Gara de Nord, de portul Constanţa, de Vama Nădlac, Vama Veche sau Vama Giurgiu, senzaţia e aceeaşi – lumea a patra. Şi dacă eşti străin şi porneşti în week-end dinspre Bucureşti spre Bran, mai ai parte de o surpriză: drumul, care s-ar putea să ţină cât zborul Ciudad de Mexico – Paris, e înţesat cu gropi, şanţuri pline de gunoaie şi urşi înfometaţi. Şi nici Dracula nu te aşteaptă cu pâine şi sare. Şi uite aşa, se vor întoarce cu un gust amar în ţările lor şi vor scrie pe Facebook că The Land Of Choice e o porcărie de care ar trebui să se ferească toţi prietenii lor.
...câmpii mănoase,/ Dealuri înalte cu mândre flori,/ Izvoare limpezi şi răcoroase,/ Un cer albastru fără de nori.”
La peste şapte decenii de la celebrul an-reper 1938, dincolo de elucubraţiile „epocii de împliniri măreţe”, România se încăpăţânează să rămână aceeaşi promisiune neconfirmată, în condiţiile în care şi după Geneză, şi după aderarea la UE ni s-a mai şi pus în traistă...
România este o ţară frumoasă. Cu mare, cu munte, cu deal. Cu deltă, cu istorie, cu pământ fertil, cu izvoare, cu o climă temperată şi cu un uriaş potenţial energetic, bazat pe resurse regenerabile. „Sunt condiţii pe care ni le-a dat Dumnezeu”, spunea un „escu” al zilelor noastre. Pe lângă astea, românii mai au şi multe zicale. Una dintre ele sună aşa: „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă”. România are cu ce, dar nu are cu cine. Potenţialul ţării noastre este unul uriaş, fie că vorbim de agricultură (locul 2 în Europa la potenţial agricol, după Franţa, potenţial care are putea alimenta 80 de milioane de persoane), fie de turism (la acest capitol dureros nu există comparaţie între România şi altă ţară civilizată – sau nu –, povestea e simplă şi o ştim cu toţii: alţii fac turism din piatră seacă, iar noi ne batem joc) sau energie (ţara noastră are cel mai ridicat potenţial din sud-estul Europei în domeniul energiei vântului; cei care ar putea să valorifice această resursă probabil îşi scuipă în sân şi nu fac nimic tocmai pentru ca să nu ajungem, Doamne Fereşte!, ca Danemarca, care produce prea multă energie electrică folosind turbinele eoliene şi are atâta surplus încât trebuie să dea şi altora).
Mai noi, avem brand de ţară: „The Land Of Choice”. Pentru această promovare s-au realizat 2 clipuri avându-i ca protagonişti pe Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci şi Ilie Năstase, difuzate pe Eurosport şi CNN. Primul dintre ele prezintă România ca pe o ţară a tuturor posibilităţilor, unde femeile se căsătoresc legal cu 4 bărbaţi odată, oamenii călăresc zebre prin Bucureşti, iar peştii cresc în copaci,
.
Al doilea:
.OK, poate că va atrage străini, poate că ţara o să ne fie invadată de turişti, iar Hagi, Nadia şi Năstase nu o să ajungă în Iad fiindcă au minţit rău de tot. Ce te faci când mexicanii, olandezii, englezii sau suedezii care vor da cu ochii de peisajul decadent din Gara de Nord? Sau cu deşeurile din Deltă? Sau cu gunoiul de la Techirghiol, cu urşii jigăriţi din Braşov sau cu termopanele din Vama Veche? Când ajungi în Bucureşti, şi generic, în România, fie că dai prima oară de aeroportul Băneasa, de Gara de Nord, de portul Constanţa, de Vama Nădlac, Vama Veche sau Vama Giurgiu, senzaţia e aceeaşi – lumea a patra. Şi dacă eşti străin şi porneşti în week-end dinspre Bucureşti spre Bran, mai ai parte de o surpriză: drumul, care s-ar putea să ţină cât zborul Ciudad de Mexico – Paris, e înţesat cu gropi, şanţuri pline de gunoaie şi urşi înfometaţi. Şi nici Dracula nu te aşteaptă cu pâine şi sare. Şi uite aşa, se vor întoarce cu un gust amar în ţările lor şi vor scrie pe Facebook că The Land Of Choice e o porcărie de care ar trebui să se ferească toţi prietenii lor.
IUBIREA
“In miezul celor mai sterile ceasuri pe care le-am trait, nu exista, daca voi cerceta atent, decât aceeaşi greşeală repetată în forme diferite: n-am înţeles că, tot ceea ce n-am iubit la timp, am pierdut.”- Scrisori imaginare . A sasea iubire.
De ce dispare dragostea după un timp , de ce doi oameni care s-au iubit ajung să se urască, să-şi creeze zile negre unul altuia ori să cunoască suferinţe interioare de neimaginat ?
Unde piere frumuseţea şi atracţia de la început, căldura şi blândeţea, unde se rupe lanţul virtuos al vieţii care pulsa in inimile îndrăgostiţilor, de vreme ce iubirea este atât de puternică ? Nu-i aşa că experienţa umană în dragoste ne convinge cu vârf şi îndesat că dragostea dispare si, dacă dispare, merită să n-o alegem ?
Poate că nu-i aşa de important să iubim, de vreme ce iubim vreo doi-trei ani şi apoi ne întoarcem la apatie, la singurătate, la instabilitate emoţională şi la dorinţa de a întâlni din nou iubirea ?
Poate că experienţa vieţii ne convinge să alegem un partener pe alte criterii decât iubirea de vreme ce iubirea oricum se „termină” ?
De fapt, dragostea nu dispare, dar dispare cu certitudine capacitatea minţii de a o percepe! Iubirea – în forma ei divina, în forma ei reală, reprezintă o putere pe care nu putem să ne-o imaginăm. Este puterea care ţine universul întreg într-o ordine firească. Este puterea care-i dă viaţă seminţei şi puterea fără de care niciunul dintre noi n-am putea respira nici măcar o secundă.
DE aceea iubirea nu poate să dispară! Este imposibil să dispară singura stare absolută a universului şi ceea ce este cu adevărat Real. Dispare, însă, în vieţile noastre, capacitatea minţii de a percepe iubirea. După doi-trei ani de dragoste, după cinci sau şapte ani, mintea scoate de sub obroc, din beciul inconştient toate aberaţiile pe care le-a crezut realităţii.
Poate că ar trebui să simţim că iubirea nu este o încălzire glandulară si nici o pasiune înrobitoare, cât o stare permanentă a sufletului omenesc. Iubirea nu dispare, ci dispare numai mintea capabilă s-o perceapă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)